Cercetări privind elaborarea modelului creșterii păstrăvului curcubeu, (Oncorhynchus mykiss, Walbaum 1792) într-un sistem recirculant de acvacultură industrială
Zusammenfassung
Acvacultura reprezintă sectorul producției alimentare cu cea mai rapidă creștere. În anul 2010, producția mondială de pește din acvacultură a atins un nivel record de 59,9 milioane de tone. Având în vedere că la nivel mondial populaţia va continua să crească în următoarele decenii, iar standardele globale de trai, implicit necesarul de proteină animală sunt tot mai ridicate, cererea de pește va fi tot mai mare. Deoarece capturile de pește sălbatic sunt deja exploatate la maximum, o mare parte din această nouă cerere trebuie suplinită din acvacultură (FAO 2012, Comisia Europeană, 2008).
Creșterea cerinței consumatorilor pentru produsele de acvacultură, coroborată cu creşterea constrângerilor de mediu şi a costurilor legate de teren şi apă, au determinat producătorii să își dezvolte facilitățile tehnologice sau să implementeze noi soluții inginerești care să permită practicarea unor densități ridicate de stocare, implicit obținerea unor cantități de pește suficient de mari care să acopere costurile de producție și, în egală măsură, să satisfacă cererea pieței.
Collections
- Teze de doctorat [221]