Mecanisme represive în școala românească de arhitectură

Abstract

Cu ocazia susținerii tezei de doctorat în arhitectură cu tema Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională1 susțineam că modul în care sistemul instalat în România după cel de-al doilea război mondial a subordonat politic și propagandistic arhitectura este axiomatic dar în același timp puțin cunoscut în detaliu. În plus, așa cum afirma întro conferință profesorul arhitect Sorin Vasilescu, de multe ori ne scapă un lucru extrem de simplu: arhitectura este făcută de arhitecți. Prezentul studiu pornește de la această incontestabilă stare de fapt: insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecturii și (mai ales) arhitecților cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia.