Arată înregistrarea sumară a articolului

dc.contributor.authorIlisei (Crihană), Elena Luminiţa
dc.date.accessioned2014-05-14T09:53:52Z
dc.date.available2014-05-14T09:53:52Z
dc.date.issued2013
dc.identifier.urihttp://10.11.10.50/xmlui/handle/123456789/2809
dc.descriptionRezumat teză de doctorat - Conducător ştiinţific Prof. univ. dr. Doiniţa Mileaen_US
dc.description.abstractActualitatea temei se reflectă în amploarea şi durata dezbaterilor (articole, anchete, mese rotunde etc.) despre revizuirea canonului şi despre literatura de rezistenţă, concept controversat în primele decenii posttotalitare ce se impune reconsiderat în edificiul canonic. După 2005, tot mai multe voci critice se opun ignorării unor scriitori de primă importanţă ca Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban ş.a., condamnaţi la uitare odată cu dezinteresul faţă de literatura esopică a epocii comuniste. Practica analizei literaturii şaizeciste în termeni generalizatori, a rescrierii istoriei literare prin antologii şi volume-sinteză generaţioniste, cu omisiuni grave şi reconsiderări „în bloc” sau minimalizante, privitoare la poezia, proza şi teatrul sorescian, cu reeşalonări axiologice în detrimentul scriitorului doljean, nu numai că prejudiciază statutul şi personalitatea acestuia, dar sfidează adevărul istoriei literare, în care nu este permis decât un grad minim de subiectivitate critică. Ierarhiile valorice zguduite de interese extraestetice au rezistat probei „est-etice” şi vor dăinui în canonul viitorimii, fiindcă ele au fost aşezate legitim, selectate pe principii estetice, dar şi prin criteriul etic invocat de revizionişti: etica scriitorului şaizecist rezidă în refuzul / evitarea aservirii ideologice, prin forme ale dezavuării înregimentării politice, precum disidenţa, exilul, rezistenţa prin literatură. Revizuirea estetică şi contextuală a operei vârfurilor canonice şaizeciste se impune în aceşti ani ca o necesitate a construcţiei canonice academice a perioadei următoare şi se fundamentează atât pe analiza obiectivă, cu instrumentar critic actual, pentru a selecta ceea ce este valoros în mod excepţional, deci legitim din punct de vedere canonic, în opera fiecărui scriitor „revizuit”, cât şi prin aportul metacriticii, a cărei misiune este să învedereze factorii care au viciat judecata critică din discursurile blamante, cu efecte disuasive, versatile, confuze, construite pe retorică „neagră” şi manipulare.en_US
dc.language.isootheren_US
dc.publisherUniversitatea "Dunărea de Jos" din Galaţien_US
dc.subjectcanonen_US
dc.subjectanticanonen_US
dc.subjectMarin Sorescuen_US
dc.subjectteatruen_US
dc.subjectdramaturgie şaizecistăen_US
dc.subjectneomodernismen_US
dc.subjectrevizionismen_US
dc.subjectsubversivitateen_US
dc.subjectdistopieen_US
dc.subjectteatru metaistoricen_US
dc.subjectekphrasisen_US
dc.subjectcritică şaizecistăen_US
dc.subjectesopismen_US
dc.titleCanon şi anticanon în dramaturgia lui Marin Sorescuen_US
dc.typeThesisen_US


Fișiere la acest articol

Thumbnail

Acest articol apare în următoarele colecții(s)

  • Rezumate teze de doctorat [794]
    Conține rezumatele tezelor de doctorat susținute în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Arată înregistrarea sumară a articolului